FHI 360 Moldova

Întrebări și Răspunsuri: „CETĂȚENII ACȚIONEAZĂ”

 

1.    Întrebare: Poate o primărie sau Consiliul Raional să aplice la runda de granturi „Cetățenii Acționează” în parteneriat cu OSC-ul local?

RăspunsSolicitanții trebuie să fie înregistrați ca Organizaţii ale Societăţii Civile (OSC) în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, în calitate de entități non-profit și să aibă un scop de interes public. OSC-urile pot aplica și implementa proiecte în parteneriat cu APL.

2.    Întrebare: Organizațiile din regiunea stângă a Nistrului pot participa la programul de granturi „Cetățenii Acționează”?

Răspuns: Solicitanții trebuie să fie înregistrați ca OSC în conformitate cu legislația Republicii Moldova, în calitate de entități non-profit. Organizațiile din regiunea stângă a Nistrului care nu sunt înregistrate conform cerințelor legislației Republicii Moldova pot participa la programul de granturi „Cetățenii Acționează” în parteneriat cu organizațiile înregistrate în conformitate cu legislația Republicii Moldova, care vor fi ulterior responsabile legal pentru implementarea proiectelor.

3.    Întrebare: Câte proiecte poate să înainteze o organizație la programul de granturi mici „Cetățenii Acționează”?

Răspuns: O organizație poate înainta la o rundă doar un singur proiect. Dacă propunerea depusă nu a fost selectată la runda precedentă , atunci organizația poate să participe la următoarea rundă cu o nouă propunere.

4.    Întrebare: Care este procentajul sau suma cofinanțării în cadrul programului „Cetățenii Acționează”?

Răspuns: Programul de granturi „Cetățenii Acționează” nu are condiție ca organizația să partajeze costurile proiectului prin asigurarea unei cofinanțari.

5.    Întrebare: Dacă organizația care este înregistrată de mulți ani, dar nu a activat, poate să participe?

Răspuns: Solicitanții trebuie să aibă experiență relevantă, să demonstreze interes și capacitate.

6.    Întrebare: Proiectul va fi scutit de TVA?

Răspuns: Toate procurările în cadrul granturilor „Cetățenii Acționează” vor fi efectuate la cota  TVA=0.

7.    Întrebare: Dacă am fost anterior beneficiarii FHI 360, putem să participăm la concurs?

Răspuns: Da. Nu pot participa doar solicitanții care beneficiază la moment de un alt grant FHI 360.

8.    Întrebare: Cum trebuie să fie justificate costurile din buget?

Răspuns: Partea narativă a bugetului trebuie să justifice toate costurile calculate în funcție de rezonabilitatea cheltuielilor și relevanța pentru activitățile proiectului. Solicitanții vor furniza documente justificative pentru toate onorariile propuse (evidențe salariale, formularul de date biografice USAID 1420, oferte, contracte care indică taxele consultanților), chirii (copia semnată a contractului de arendă sau chitanța de plată pentru ultima chirie achitată) sau orice element bugetat, care nu este un bun obișnuit pe piață.. 

9.    Întrebare: Se acceptă achitarea serviciilor de traducere? Daca da, atunci aceste servicii trebuie să fie acreditate?

Răspuns: Serviciile de traducere pot fi incluse în buget. Nu este nici o restricție în privința selectării furnizorului de servicii de traducere. Este important ca documentele să fie traduse calitativ.

10.   Întrebare: Exista un număr-limită de caractere pentru textul formularului de participare?

Răspuns: Formularul de participare completat nu trebuie să depășească 20 de pagini.

11.   Întrebare: Programul finanțează proiecte de infrastructură?

Răspuns: Programul de granturi „Cetățenii Acționează” nu are drept scop îmbunătățirea infrastructurii. Costurile de construcție și reparație a încăperilor, drumurilor și altor obiecte nu vor fi finanțate. Sunt încurajate în mod deosebit propunerile care pot fi realizate într-o perioadă scurtă de timp și care oferă modalități noi de implicare a mass-media și cetățenilor în activitățile OSC-urilor. Activitățile trebuie să genereze rezultate tangibile într-o perioadă limitată de timp.

12.   Întrebare: Prin intermediul programului „Cetățenii Acționează” poate fi finanțată reparația unor încăperi?

Răspuns: Lucrările de reparație și construcție nu vor fi finanțate prin intermediul programului „Cetățenii Acționează”.

13.   Întrebare: Dacă organizația are un proiect în derulare, dar fondurile nu sunt suficiente, poate ea să propună la  programul „Cetățenii Acționează” anumite acțiuni pentru a completa proiectul de bază?

Răspuns: Asemenea acțiuni pot fi susținute doar dacă corespund cerințelor programului de granturi „Cetățenii Acționează” și dacă acestea pot să genereze rezultate tangibile într-o perioadă de maximum 12 luni.

             14. Întrebare: Mass-media independentă poate depune aplicație la acest concurs pentru a realiza emisiuni TV?

Răspuns: Solicitanții trebuie să fie înregistrați ca OSC în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, în calitate de entități non-profit. Solicitanții pot aplica și implementa proiecte în parteneriat cu media independentă.

           15. Întrebare: Vor fi acoperite costurile pentru mobilier?

Răspuns: Proiecte focusate exclusiv pe dotare cu echipament, mobilier, sau lucrările de construcție, reparație nu vor fi finanțate. 

 

Cunoaşte ONG-ul care te reprezintă!

targul-ong-urilor FHI 360 a organizat 5 Târguri ale ONG-urilor (trei la Chişinău, unul la Cahul şi unul la Bălţi) cu sloganul „Cunoaşte ONG-ul care te...
club-de-presa   Lunar, FHI 360 invită membrii societăţii civile de nivel naţional şi local, reprezentanţi ai autorităţilor publice, ai sectorului...