FHI 360 Moldova

Un vis devine realitate pentru persoanele cu dizabilități din Moldova

La 25 ianuarie 2017, Convenția ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități și Legea privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi au fost prezentate de către Lucia Gavriliță într-un format inovativ ușor de citit unui număr de peste 50 de persoane. Acest format oferă persoanelor cu dizabilități intelectuale și cu dificultăți de învățare informație accesibilă cu privire la drepturile lor. Materialele vor oferi explicații pentru mai mult de 10.000 de moldoveni cu dizabilități intelectuale din peste 25 de raioane din țară, cu privire la drepturile lor la muncă, la educație, servicii medicale adecvate, inclusiv  informații practice despre obținerea unui permis de conducere.

„Am aflat despre conceptul ușor de citit în 2005, atunci când am vizitat Statele Unite ale Americii. Am fost impresionată de faptul că acest format era utilizat în cadrul programelor TV, de către ziare și la întâlnirile cu persoanele cu dizabilități. Astfel, am decis să dezvoltăm materiale pentru persoanele cu dificultăți de învățare din Moldova”, a declarat Lucia Gavriliță, directoare executivă la Centrul Speranța, o organizație a societății civile din Moldova.  

Elaborarea și lansarea acestor materiale a fost posibilă datorită susținerii Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), oferite în cadrul  programului „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova” implementat de FHI 360.

„Aceste materiale sunt scrise într-un limbaj simplu, sunt ușor de citit și de înțeles de către persoanele care nu au cunoștințe juridice. Am avut nevoie de câțiva ani ca visul nostru să devină realitate și să organizăm acest eveniment! În ultimii doi ani, noi am implicat 19 persoane cu dizabilități care au analizat peste 40 de ilustrații care reflectă 80 de articole din aceste două documente legale. Rezultatele acestor eforturi pot fi văzute în publicațiile respective”, a concluzionat dna Gavriliță.

Materialele, pentru prima dată elaborate în limba română de către Centrul Speranța, pot fi folosite nu doar de către persoanele cu dizabilități, dar și de către alți actori relevanți. În 2017, Centrul Speranța va organiza peste 50 de întâlniri și instruiri pentru persoanele cu dizabilități, părinți, profesori și autorități privind modul de utilizare a  materialelor în format ușor de citit. Aceste resurse vor fi utile pentru părinții, profesorii și angajații din sistemul medical când vor pregăti copii și tinerii cu nevoi speciale pentru o viața independentă; organizațiile societății civile și agențiile de ocupare a forței de muncă vor avea posibilitatea să le folosească în cadrul instruirilor vocaționale și programelor de asistență individuală pentru a ajuta aceste persoane să își găsească un loc de muncă, dar și să fie mai bine integrate în societate. Centrul Speranța elaborează în prezent ghiduri pentru profesori, furnizori de servicii sociale, precum și alte părți interesate cum să dezvolte și să includă materialele ușor de citit în activitățile lor de zi cu zi.

 
un-vis-devine-realitate-pentru-persoanele-cu-dizabiliti-din-moldova La 25 ianuarie 2017, Convenția ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități și Legea privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi au fost prezentate de către Lucia Gavriliță într-un format inovativ ușor de citit unui număr de...
media-solidarity-is-key-to-improving-transparency-and-access-to-information-in-moldova Moldova’s media environment has been characterized by a downtrend in press freedom and transparency, with political and business interests influencing media content and restricting access to information. While Moldova’s 2014 Association...
abilitile-de-via-i-profesionale-necesare-pentru-auto-suficien-o-modalitate-de-a-imputernici-persoanele-cu-dizabiliti-din-republica-moldova „Am început prin a coase broderii cu modele florale, care însă nu prea se vindeau. Apoi am realizat că ar trebui să brodăm mai multe icoane, deoarece există o cerere mai mare pentru acestea”, ne-au mărturisit Denis și Irina, un...
tinerii-din-republica-moldova-se-implic-pentru-a-imbunti-mediul-din-localitile-lor „Oamenii din sat mă laudă, spun că nu au mai văzut localitatea noastră atât de curată. Nu mă miră, pentru că am curățat până și cele mai greu accesibile locuri cum ar fi canalele de scurgere și marginile carosabilului, pline cu...
persoanele-cu-dizabiliti-o-for-pentru-schimbare-in-republica-moldova „Cu un an în urmă nu am reușit să depun personal prima mea petiție primarului de Edineț, pentru că rampa de la primărie era inaccesibilă. M-a ajutat o asistentă cu depunerea documentului. Acum, însă, peste 1.300 de persoane cu nevoi...
civil-society-organization-empowers-authorities-to-engage-youth „Eram gata să plec oriunde în lume și să nu mai revin vreodată în sat, dar acum vreau să revin la bunica”, mărturisește Svetlana (pseudonim), o tânără de 15 ani. De aproape 9 luni, fata locuiește la Centrul de Asitență și...
moldovan-civil-society-organization-effectively-represents-citizens-interests „Eram hotărât să-l ajut pe Nicolae, nepotul meu de 14 ani, după ce i-a decedat mama, bunica și a fost abandonat de către tatăl său. Nicolae risca să-și piardă casa și să-și pună în pericol viitorul. Am fost...
moldovan-government-initiates-first-social-contract-with-a-cso- More than 50 phone calls were placed in just a few weeks since the launch of the Moldova National Child Helpline 116111. Children and parents dialed the toll free number, available from any fixed or mobile network, and reported cases of domestic...

Cunoaşte ONG-ul care te reprezintă!

targul-ong-urilor FHI 360 a organizat 5 Târguri ale ONG-urilor (trei la Chişinău, unul la Cahul şi unul la Bălţi) cu sloganul „Cunoaşte ONG-ul care te...
club-de-presa   Lunar, FHI 360 invită membrii societăţii civile de nivel naţional şi local, reprezentanţi ai autorităţilor publice, ai sectorului...