Children, survivors of physical or sexual abuse, become “victims” again when the prosecution procedures are unfolding. During these procedures, children face repeated interviewing by police officers and prosecutors, who do not follow basic child-friendly practices, while in court they have to stand face to face with the culprit.

Read the whole article in Romanian below.

De două ori victime

Copiii care au trăit o dramă amară, fiind abuzaţi sexual sau fizic, odată ajunşi în sistemul organelor de urmărire penală şi de drept, devin din nou victime. Ei trebuie să retrăiască iar şi iar coşmarul prin care au trecut, în faţa poliţistului, apoi a  procurorului, iar când ajung în faţa judecătorului  - mai sunt nevoiţi să stea alături sau faţă în faţă cu agresorul. Contactul copilului cu justiţia lăsă, de cele mai multe ori, sechele pentru tot restul vieţii, dacă tratamentul aplicat nu este unul adecvat, spun psihologii.

În fiecare an, cel puţin câteva sute de copii din Moldova ajung volens-noles în sistemul organelor de urmărire penală (politia, procuratura) şi a celor de drept (instanţele de judecată). Fie că au fost abuzaţi fizic sau sexual, sunt martori ai unor crime,  se află în conflict cu legea sau participă în procese civile,  cum ar fi divorţul părinţilor sau adopţiile. Republica Moldova, deşi s-a angajat prin ratificarea mai multor convenţii internaţionale, să asigure prioritar interesele copilului aflat în justiţie, nu are, deocamdată, tribunale pentru copii, aşa cum există în multe ţări europene şi nici măcar încăperi prietenoase copilului în instanţe, unde acesta ar putea fi audiat în condiţii de maximă securitate, dar şi de confort psihologic.

Un copil abuzat în copilărie, riscă să devină agresor la maturitate  

Urmele violenţei lasă, de obicei, sechele pentru toată viaţă, spun psihologii. Un copil abuzat în copilărie şi nereabilitat la timp poate , cu o probabilitate  mare,  deveni  abuzator la maturitate, susţine Daniela Sîmboteanu, directorul Centrului Naţional pentru Prevenirea Abuzului asupra Copiilor (CNPAC).  “Legislaţia  prevede care ar trebui să fie paşii pe care organele abilitate trebuie să-i urmeze în astfel de cazuri, dar, conţine şi foarte multe lacune. Procedurile nu sunt foarte clare, nu se cunoaşte consecutivitatea paşilor expres, deaceea în multe cazuri copilul râmâne neajutorat, pentru că fiecare consideră că este responsabilitatea altui actor comunitar şi nu se implică, ori în cazurile de abuz asupra copilului reacţia trebuie să fie promtă, pentru că fiecare oră contează şi această rapiditate este una foarte necesară”, afirmăr Daniela Sîmboteanu.

CNPAC, condus de Daniela Sîmboteanu, de 11 ani prestează servicii directe copiiilor care au suferit de pe urma abuzurilor, prin intermediul Centrului de asistenţă psiho-socială a copilului şi familiei AMICUL, creat în parteneriat cu Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului din Chişinău.  În fiecare an psihologii de la AMICUL se ciocnesc cu sute de cazuri de copii abuzaţi. Violenţa sexuală devine un fenomen tot mai îngrijorător prin prisma numărului tot mai mare de victime. Alarmant este şi faptul că proporţiile reale ale abuzurilor nu se regăsesc în cifrele oficiale, de multe ori minorii sau familiile acestora trecând sub tăcere traumele suferite. “Este complicat să demonstrăm dinamica cazurilor, pentru că nu există statistici oficiale”, spune Daniela Sîmboteanu. 

Singurul studiu relevant din ultimii ani este cel realizat de UNICEF. Acesta arată că unul din 10 copii a declarat că a fost victimă  a abuzului sexual, iar fiecare al 6-lea copil din 10 a fost victimă   a abuzului fizic. 

În ultimii cinci ani  Centrul AMICUL  a asistat peste 250 cazuri de abuzuri sexuale, 240 cazuri de abuz fizic, 200 cazuri de abuz psihologic  şi  peste 100 cazuri de neglijare.  Aceste cifre însă experţii CNPAC nu le consideră reprezentative – pentru că sunt doar cazurile care au ajuns în asistenţa Centrului AMICUL, fiind referite pentru audieri de instanţele de judecată, procuratură sau poliţie, sau parvenite  de la asistenţii sociali, autoritatea tutelară,  părinţi, rude şi alte persoane.    

Sistemul care nu ne apără

Toti copii – delincvenţi, victime sau martori ai unor crime -  ajunşi în organele de justiţie suferă în egală măsură atunci când se ciocnesc de procedure neadecvate, sunt de părere psihologii. Deşi legea prevede asistenţa psihologului sau a pedagogului la orice etapă a procesului,  acest lucru nu se întâmplă. În cele mai multe cazuri este chemat un profesor de la şcoala de peste drum, care de multe ori nici nu-l cunoaşte pe copil. Cum poate el să-l pregătească pentru interviu sau pentru procesul de judecată?, se întreabă experţii. Deseori pedagogii sunt surse de bârfe în localităţile mici unde toţi se cunosc şi atunci întrebarea este dacă prezenţa acestuia la audieri ajută sau dăunează copilului, spune Daniela Sîmboteanu. În multe cazuri experţii cu care am discutat au constatat că psihologul sau pedagogul nici nu a participat la audieri, dar a fost consemnat  în procesele verbale.

Un copil victimă a abuzurilor odată ajuns în sistemul organelor de drept este supus unor presiuni psihice pe care un matur cu greu le-ar face faţă. Ei sunt impuşi să retrăiască iar şi iar calvarul prin care au trecut, pentru că li se cere  să povestească cu lux de amănunte ce i s-a întâmplat mai întâi poliţistului de sector care consemnează abuzul, procurorului, care preia cauza minorului, judecătorului de instrucţie, după caz, apoi în instanţa de judecată, unde mai are nenorocul se stea alături sau faţă în faţă cu abuzatorul. La mijloc mai intervin şi expertizele – cea medicolegală şi cea psihiatrică. De multe ori copilul este intervievat şi supus expertizelor pentru că maturii cred că el minte. Daniela Sîmboteanu spune că în foarte puţine cazuri i s-a întâmplat să constate că minorul a minţit “De regulă, copiii abuzaţi nu mint, însă dacă şi a spus un neadevăr, în spatele acestui fapt există un motiv care merită cea mai mare atenţie, iar o consiliere profesionistă poate scoate  la iveală problema cu care copilul se confruntă şi de ce cere ajutor”, precizează preşedinta CNPAC.

În unele intituţii de drept copii sunt umiliţi de chiar cei care trebuie să le apere drepturile. Ana M, o adolescentă din raionul Orhei, care a fost violată împreună cu bunica sa de către doi tineri, ajunsă la Comisariatul de Poliţie, a fost nevoită să povestească cum a fost violată în prezenţa a 5 persoane dintre care 2 bărbaţi. Oamenii legii nu se sinchiseau să facă şi anumite insinuări de genul “poate tu i-ai provocat” sau “ai mers de bună voie” şi altele. Bunica fetei a decedat la câteva săptămâni de la viol. Acest fapt însă nici nu a fost luat în calcul de către poliţie în procesul urmăririi penale, dar nici de instanţa care a judecat cauza, spune Tatiana Catană, avocată care apără în instanţă interesele mai multor minori. Agresorii, care pe durata procesului au fost lăsaţi în libertate, ulterior au fost condamnaţi la ispăsirea pedepsei cu suspendare, povesteşte avocata.

Camerele pentru intervievarea copiilor în condiţii prietenoase se lasă aşteptate

Şeful Secţiei Drepturile Omului din cadrul Procuraturii Generale, Iurie Perevoznic, recunoaşte că există probleme legate de procedurile prin care trec copii ajunşi în sistemul de justiţie.  De câţiva ani activează procurori specializaţi şi toate cazurile minorilor în conflict  cu legea sunt preluate şi instrumentate de procurori. Totuşi,  lipsa psihologilor specializaţi în audierea copiilor continuă să fie o problemă, recunoaşte procurorul. Din această cauză  şi calitatea materialului probatoriu lasă de dorit.  El spune că audierea copilului în condiţii prietenoase şi de către profesionişti special pregătiţi ar facilita lucrul procurorilor, iar unii minori aflaţi în coflict cu legea nu ar mai ajunge în  detenţie.  Inaugurarea unor camere de audiat copii în procuraturi, dar şi în comisariatele de poliţie şi judecătorii  însă se lasă aşteptată. Proiectul este, dar nu există încă aprobarea Ministerului Finanţelor, spune Perevoznic. Şi Ministerul Justiţiei recunoaşte că tărăgănarea deschiderei camerelor pentru audierea copiilor e una din problemele care acum se încearcă a fi depăşite. Ministrul adjunct al Justiţiei, Vladimir Grosu, declara recent la o întâlnire cu jurnaliştii că în prezent se caută resursele necesare pentru deschiderea în comisariatele de poliţie, în procuraturi şi în judecătorii a încăperilor pentru audierea copiilor, astfel încât ei să nu fie revictimizaţi. Oficialul însă nu a putut oferi o dată concretă când acest deziderat va putea fi realizat la modul practic. 

Guvernul a prevăzut încă în 2008, întrun plan de acţini privind protecţia copilului, deschiderea camerelor pentru audierea copilului în condiţii prietenoase şi sigure. Întrun alt plan de măsuri din 2010 autorităţile îşi propun însă să facă un studiu de fezabilitate privind necesitatea acestor încăperi pentru audierea copiilor. Adică, s-ar putea să mai treacă încă o perioadă de timp până şi cei cu finanţele se vor convinge de necesitatea asigurării unor condiţii şi proceduri adecvate copiilor ajunşi în sistemul de justiţie. Asta în pofida faptului că Moldova s-a angajat prin semnarea mai multor convenţii internaţionale, să asigure prioritar drepturile copiilor.

Deocamdată, doar două organizaţii neguvernamentale pun la dispoziţia organelor de drept încăperi pentru audierea copiilor, oferind şi serviciile unor psihologi calificaţi. Numai că încăperea specializată nu va salva situaţia dacă audierile nu se vor face de specialişti calificaţi pentru intervievarea copiilor. “În Moldova se consideră că orice poliţist sau procuror poate intervieva un copil, în alte state însă persoanele care audiază copilul trec o pregătire specializată de minimum şase luni”, spune Daniela Sîmboteanu.

Totuşi, există şi practici de succes. În raionul Căuşeni, bunăoară, procurorul raionului, Ion Oboroceanu,  a  dat dispoziţii ca minorii să fie audiaţi o singură dată pe toată durata urmăririi penale. Şi această practică dă rezultate, ne spune Ion Oboroceanu, avem copii şi părinţi care, trecând prin acest sistem, şi-au recăpătat încredere în organele de drept, aici s-au simţit protejaţi.

În instanţă faţă în faţă cu agresorul

O problemă rămâne a fi şi procedurile neadecvate prin care trebuie să treacă copilul ajuns în instanţa de judecată . Magistraţii recunosc că nu oricare din judecători ar putea face faţă unor procese în care participă copiii şi că este nevoie de o specializare în domeniu, legislaţia în vigoare însă nu permite repartizarea dosarelor unor anumiti judecători, deoarece astfel se încalcă principiul distribuirii aleatorii a dosarelor.  Maria Ghervaș, judecătoare la Judecătoria sectorului Botanica a municipiului Chişinău, este de părere că judecătorii să fie specializaţi pe judecarea cazurilor în care participă minorii: „Noi avem minori infractori, dar avem minori victime şi martori la vârste diferite. Am avut ca parte vătamată într-un proces de viol un copil de  4 ani. Ca să comunici cu un copil la această vârstă, eu trebuia să mă adaptez nivelului lui de comunicare, să mă joc, ca să-l aduc la situaţia să spună ce s-a întâmplat totuşi cu dânsul. E un proces complicat şi în cazul judecătorilor tineri, care nu au familie, care nu au educat un copil, e mai dificil să stabilească puntea de comunicare cu un minor”.  Recent, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii, ministrul adjunct Vladimir Grosu declara că “pentru Republica Moldova este oportun să se meargă pe specializarea judecătorilor în cadrul instanţelor, care să examineze dosarele  în care subiecţi sunt copiii...”. Acest deziderat să regăseşte ţi în Strategia de reformare a justiţiei, document finalizat recent de o comisie specializată. Oficialul însă nu a precizat de când vor începe să activeze judecătorii profilaţi pe cazurile copiilor ajunşi  în justiţie. 

Sursa: http://investigatii.md/index.php?art=529